Nu ma mai recunosc deloc.. Totul este o ruina in jurul meu.. Nimic nu merge bine.. Sunt o epava uitata undeva pe fundul oceanului Atlantic inghetata de durerea ce o port in inima-mi drogata de frica! Pasesc cu teama pe niste spini ucigatori insa nepasator pentru ca oricat de tare m-as chinui nu vad nici o urma de speranta in viitor.. Lumanarea sa stins de durerea lacrimilor sangerande ce au curs secate pe ea.. Nu mai pot ma simt sfarsit si lipsit de orice putere de a mai lupta.. Durerea imi este jumatate, frica imi curge acru prin vene iar raul mi-a invadat intreaga-mi frageda existenta.. Ma simt atat de pierdut si gol in interior.. Sunt inconjurat de atatea persoane insa parca totul se misca atat de incet.. Am invatzat sa fiu atat de fals, am invatat sa ascund totul atat de bine incat am creat o fortareata atat de nepatrunzatoare in jurul sufletului meu ce nimeni nu reuseste sa o strapunga.. Cine nu ma cunoaste cu adevarat ma invidiaza insa daca ar stii ce drama port eu in inima, povara ce ma trage jos in negrul muribund, nu si-ar dorii sa fie nici macar o secunda in pielea-mi rece! Si of am facut atata lume sa sufere in incercarea-mi disperata de a ma salva.. Fara nici o vina probabil si tu ai cazut in plasa-mi deasa ce ti-a creat rani adanci.. Te-am luat captiv ai incercat sa ma salvezi, nu ai reusit iar eu te-am aruncat ca pe o carpa! Desi poate tu te atasasei de mine, poate tu ma iubeai insa eu nu am reusit sa iti impartasesc sentimentele..
Si totusi.. Cu un egoism nesimtit stau si ma intreb.. Ce vina am eu ca imi doresc dar ca inima nu poate? Ce pot face sa imi deschid sufletul in fata cuiva si sa simt din nou dulcele sentiment al iubirii? E foarte tragic sa nu poti spune din nou cuiva te iubesc din inima.. Mi-as dorii sa mor.. Stiu suna urat insa nu mai vad nici o cale de scapare din aceasta inchisoare a pierzaniei in care ma aflu.. Si doare.. Daca ai stii cat poate sa doara.. Nu ai putea suporta nici macar un gram din suferinta mea.. As putea umple un ocean cu atatea lacrimi ce mi-au inundat de atatea ori chipul.. Mi-am inchis inima intr-un saculetz prafuit si l-am prins cu un lacatel ruginit si acum nu mai gasesc cheia spre eliberare.. Intr-un fel ma mai eliberez scriind aici dragul meu blog.. E singura mea cale de evadare din transa in care ma regasesc.. Incerc sa iert trecutul, sa il las undeva in urma insa nu reusesc nicicum! Vreau sa vad din nou soarele in viata mea, sa ma mangaie cald si gingas si sa imi dea din nou forta sa lupt, sa ma ridic in sus, sa pot merge mai departe.. Dar nu apare si am incetat sa mai sper! Asta e.. Viata oricum merge inainte cu rele pentru ca lucruri bune nu mai exista de mult timp.. Imi port in continuare lanturile durerii si merg timid mai departe.. Am reusit sa supravietuiesc pana acum.. O voi face si in continuare.. Asta imi este deocamdata tristul destin.. Raza de speranta sa stins.. Aripile de inger au ars iar eu am murit de tot in interior.. Gol.. Atat de gol..
