Sunt eu cu mine.. Sau defapt eu cu nimeni.. Sau mai bine nu e nimeni si nimic.. Cufundat adanc intr-o insomnie bolnava de care sufar de vreo 2 luni incoace.. As adormi da nu pot.. Nu pot la apasarea gandurilor negre, povara lacoma ce nu vrea sa ma parareasca nicicum! Plange si cerul cand ma priveste, iar luna sa ascuns printre nori satula sa ma priveasca in angoasa ce ma inconjoara..
Imi aprind o tigara si trag insetat de o dorinta de a evada intr-o lume mai buna.. Tin pret de cateva secunde fumul in piept iar gustul intepator ce ma ameteste imi da satisfactie.. Ma simt mai bine pret de cateva secunde, secunde care nu as vrea sa se termine niciodata.. Insa tigarea ajunge aproape de final.. O sting si imi dau seama ca lucrurile care ne fac fericiti ajung intodeauna intr-un punct mort si se sting.. Dispar intr-o secunda la fel de repede cum au aparut si ne-au patruns in minte si suflet.. Raman o amintire dulce in trecut dar acra in prezent ce te face sa iti doresti sa traiesti vesnic in clipa fericiri, sa traiesti iar si iar acelasi lucru magic.. Dispar precum o lumanare ce arde cu putere la inceput dansand de fericire si voie buna, lumanare ce ajunge sa palpaie spre final pana ce isi da indurerata si lipsita de vlaga duhul..
Imi vine in minte un singur cuvant.. Un cuvant plin de emotie ce suna limpede: INOCENTA.. Imi exprima o puritate cristalina greu de egalat.. O ploaie de vara fina si racoritoare ce face natura sa zburde de fericire.. O petala catifelata a unui crin alb imperial ce imi mangaie fin chipul si imi imbata placut simturile! Imi doresc sa fiu din nou COPIL:)! Sa zbor liber fara sa cad, fara sa imi pese de angoasa orasului plumburiu in care ma aflu.. Sa dansez de fericire precum fluturi viu colorati ce isi bat aripile intr-un sincron bine calculat! Magia fericiri vesnice, steaua plina de viata a eului perfect, libertatea de a visa pana dincolo de limitele imposibilului, perfectiunea frumosului..
Toti ne dorim ca inocenta copilariei sa dureze pentru o eternitate. Toti ne dorim ca simplitatea prin care reusim sa simtim si sa ne bucuram in acele momente sa nu se piarda niciodata.. dar nu ne dorim acest lucru atunci cand trebuie. Imi amintesc, ca si eu, cat si alti copii, pe vremea aceea.. ne doream sa fim "oameni mari" cum spuneam noi, si ne jucam de-a mama si de-a tata, doctori, pompieri, profesori, politisti.. etc. Viata trebuie traita cu toata complexitatea si paradoxurile sale. Cand esti copil te vrei matur, cand ajungi la maturitate, te vrei copil. Cand ai ceva, vrei altceva.. si intodeauna va fi un altceva ce iti va aduce fericire si te vei simti nefericit ca nu ai inca. Spuneam ca ne dorim unele lucruri cand nu trebuie, dar pe deoparte este firul vietii, pentru ca numai prin a dori altceva, evoluezi, creezi, produci... etc. Singura deosebire intre a dori niste lucruri sau oameni langa tine, este aceea ca.. daca ne dorim iubirea sau sentimentele copilariei, le putem obtine in orice moment deoarece, aceste lucruri sunt inmagazinate in sufletul nostru, ele nu se sterg, si nu se pierd niciodata. Trebuie doar dorinta si vointa noastra puternica, de a le afisa fin nou, de a le scoate la suprafata, de a simti, a iubi si atrai ca atunci cand erai copil.. ca un suflet pur. Insa pnetru asta.. trebuie sa stii sa accepti unele lucruri.... si este nevoie de putere.
RăspundețiȘtergere